Deşi cam târziu publicat acest articol, sper sa fie cuiva de ajutor. Daca nu iarna asta, măcar pentru cele ce vor urma. Este o listă de câteva sfaturi practice, care sper că vă vor face viaţa un pic mai uşoară când veţi folosi maşina. Mie cu siguranţă mi-au uşurat-o de fiecare dată când le-am pus în aplicare.

1. Anvelopele de iarnă

Contrar ultimelor polemici, chiar fac diferenţa. În primul rând, cauciucul este mult mai moale, facând astfel faţă mult mai bine frigului. Anvelopele de iarnă trebuie montate când temperatura este sub 7 grade Celsius, indiferent dacă afară este zăpadă sau nu. În al doilea rând, “floarea” anvelopelor de iarnă este total diferită şi extrem de eficace pe zăpadă. Totuşi, este foarte adevărat ce se spune, că pe gheaţă sau polei amândouă alunecă la fel. Asta numai în cazul în care anvelopele de iarnă nu sunt echipate şi cu spini din oţel. Ca o paranteză: americanii nu folosesc anvelope de iarnă. Nu am văzut pe la nici un magazin aşa ceva. DAR, asta nu înseamnă că nu vor folosi pe viitor. E doar o chestiune de timp.

2. Antigelul

Verificaţi antigelul. Ce înseamnă asta? Găsiţi în Metro, Selgros sau benzinării acele aparate cu care puteţi măsura concentraţia de antigel/apă a sistemului de răcire. Nu costă mai mult de 15 ron şi sunt utile. O concentraţie bună este cea care asigură lichidul de răcire împotriva îngheţului până la -35 de grade Celsius. Nu folosiţi numai apă sau numai antigel în instalaţia maşinii.

3. Termostatul

O piesă care deseori este uitată, dar care ne dă numai şi numai bătăi de cap: motor care consumă mult, lipsa căldurii în habitaclu sau încălzirea greoaie a acestuia, motor mai zgomotos etc. Toate pleacă de la faptul că de cele mai multe ori termostatul rămâne “pe deschis”. Ce înseamnă asta? Când pornim motorul dimineaţa, rolul termostatului este de a ţine separat  de motor radiatorul de răcire a lichidului. Mai exact: apa nu circulă şi în radiator, ci numai prin motor. Asta până ajunge la o temperatură de 86-92 de grade (în funcţie de termostat), apoi termostatul se deschide şi lasă să treacă apa şi prin radiator, pentru a fi răcită. Când termostatul este defect, apa circulă prin radiator încă de la început, de aici şi timpul îndelungat în care se încălzeşte motorul. Toată chestia asta duce la problemele de care aminteam la început. Schimbaţi-l dacă maşina prezintă aceste simptome. Cost: între 25 şi 300 de ron, depinde de maşină.

4. Testaţi bateria şi alternatorul

Bateria dacă este încărcată corespunzător, iar alternatorul dacă încarcă. Verificarea o puteţi face la orice atelier auto şi nu durează mai mult de 5 minute.

5. Verificaţi presiunea din pneuri

Mai ales dacă nu aveţi anvelope de iarnă! Multă lume nu-şi verifică presiunea timp de câteva luni. Dacă vara aveţi, să zicem, 2 bari presiune în fiecare anvelopă, iarna această valoare scade undeva la 1,3-1,5 bari, ceea ce este extrem de puţin. Aşadar, verificaţi presiunea măcar o dată pe lună. Este foarte important ca ea să fie cea prevăzută in manualul de utilizare a maşinii, nici mai mică, nici mai mare.

6. Ştergătoarele

Verificaţi starea ştergătoarelor şi dacă este nevoie, înlocuiţi-le. De asemenea, verificaţi funcţionalitatea sistemului de spălare a parbrizului. Veţi avea nevoie de el.

7. Păstraţi maşina curată

Este foarte important să o spălaţi măcar la fiecare 10 zile. Astfel îndepărtaţi noroiul, sarea şi alte substanţe ce pot afecta integritatea caroseriei şi buna funcţionare a maşinii.

8. Foarte important!

Folosiţi frâna de motor cât mai des. Dacă se întâmplă să puneţi frână şi să vă duceţi “sanie”, mai bine luaţi piciorul de pe frână şi încercaţi să evitaţi pericolul. De cele mai multe ori virarea pentru evitare vă scoate din impas, în comparaţie cu frânarea. Repet, folosiţi cât mai mult frâna de motor.

9. Altele

La capitolul “Altele” am să trec cele arhicunoscute şi arhiamintite: lopeţică, sac cu nisip, lanţuri, cabluri pentru baterie etc. Aici vă puteţi umple portbagajul. Eu nu le-am avut niciodată.

10. Polişarea maşinii

Asta numai dacă vă ţine punga. Chiar merită. Cine are habar de cum procedează englezii când se apropie frigul, de obicei prin luna Noiembrie, ştie despre ce vorbesc. Foarte mulţi îşi polişează maşina înainte şi după iarnă. Credeţi-mă, nu o fac degeaba. Şi mai ales, nu o fac neapărat la ateliere specializate.

Cam atât deocamdată. Dacă mai aveţi de adăugat ceva, de bine sau de rău, va stă la dispoziţie formularul de mai jos.

 Leave a Reply

(required)

(required)


*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

   
www.ImportPieseAuto.ro © 2010 Suffusion theme by Sayontan Sinha
This site is protected by WP-CopyRightPro